A mai trecut un sfârșit de săptămână fără ieșire la munte. Da nu-i bai, că tot am ieșit cu bicicleta, și nu oricum, ci intr-o ieșire care a avut niște ingrediente foarte plăcute. Pe lângă faptul că a fost foarte puțin asfalt (doar 4 km), am avut parte și de câteva urcări și am trecut prin două sate aproape uitate de lume.
Pornirea a avut loc în jur de ora 11, și cum primii 3-4 km sunt comuni cu traseul
Goiești - nordul Doljului - Melinești - Goiești, am reîntâlnit frumosul deluț care oferă o urcare cu înclinația medie de 15%. Nici acum n-am reușit să-l urc în întregime, m-am împotmolit la al doilea gât cu vreo 3 m înainte de vârf. Dar presimt că mai trec eu pe-aici și o să reglez conturile :) Cum urma să ne întoarcem pe altă parte, am și coborât o dată pentru că arăta prea bine de acolo de sus, apoi urcăm din nou și ne vedem de drum.
Urmează o bună bucată de hoinăreală prin păduri, care sunt omniprezente în prima jumătate a traseului. Chiar la început este o zonă cu pădure pe stânga și o perdea de câțiva copaci pe dreapta care, în lumina soarelui de acum dar și din tura trecută, arăta minunat. Urmează o scurtă coborâre prin pădure, și înainte de a ieși din pădure, după vreo 5 km de traseu, e timpul să se servească masa :)) Nu îmi era foame, dar de dragul de a mânca în natură tot aș fi îmbucat și eu ceva (o conservă de ton, care din păcate am uitat-o acasă, sau ceva din traistă cum mâncam când mergeam la fân în copilărie). Așa că bag un baton de cereale și apoi pornim cu forțe proaspete spre Balota de Sus.
În sat oprim la un magazin de unde lumea se hidratează cu niște bere sau niște cafea, în ambianța unei pârâitori de ATV. Umflatul satului ținea neapărat să ne arate cum face 360 după 360 și cum stârnește praful de pe stradă. Și cum tacâmul nu era complet, trec și doi bagabonți romulani pe o motocicletă de viteză pe care o turează să ne arate că poate, dar deh, ei sunt din Balota de Sus și aici pe pietriș nu pot să meargă cu mai mult de 10 km/h. Într-un final plecăm de aici și ne îndreptăm către Velești. După un mic deluț ajungem în sat, unde eu nu-mi amintesc să fi văzut țipenie de om. Deci nici urmă de figuranți ca mai devreme, iar atmosfera din sat era una plăcută. Am văzut câteva case de lemn, una micuță dar cu un acoperiș înalt și foarte țuguiat, dar și câteva case vechi ”americane” - cele cu acoperișul într-o singură apă. Se pare că am fost așa de absorbit de priveliște încât am și uitat să mai fac poze.
Din Velești am făcut 1 km pe un drum de asfalt pînă să ieșim din nou pe pământ, drum terminat în 2011 și care după 1 an începuse să se rupă pe margini. Parcă sună cunoscut... Când părăsim asfaltul dăm peste o fântână cu cumpănă, lângă care facem o poză de grup, apoi după o scurtă pauză pornim cu gândul la o bodegă din satul Gaia, pe care cei cu state mai vechi în meseria asta au mai vizitat-o. Ajungem acolo destul de repede, pentru că mergem pe asfalt, și din nou fiecare se hidratează cu ce poate.
De aici încă o scurtă urcare urmată de încă 2-3 km după care ajungem la o biserică părăsită, a cărei poveste nu am aflat-o decât după ce am ajuns acasă. Biserica este un monument istoric cu codul DJ-II-m-B-08290 aparținând satului Gruița (fostul sat Cruci) care acum mai are o singură gospodărie. Din păcate la casa respectivă nu am ajuns. Cum seara se apropia, după o altă scurtă pauză la biserică am pornit spre mașini unde am ajuns cu bine pe la 18:30.
Tura a însumat 43 km iar traseul pe bikemap este mai jos.
