După ce weekend-ul trecut am ajuns pentru prima oară pe vf. Moldoveanu (pe jos), weekend-ul asta a venit vremea să pun piciorul pentru prima oară în Serbia. Traseul a fost desenat de Dani, care a mai fost prin Kladovo, și spre marea mea bucurie porțiunea de urcare a fost una ceva mai accentuată, cu o înclinație medie de 12%.
Am ajuns la start destul de devreme, și pe la 8:30 deja eram pe traseu. La vamă totul a mers foarte repede, de ambele părți ale graniței. După o scurtă porțiune de asfalt am ajuns pe forestierul care urma să ne ducă în vârful dealurilor care mărginesc Dunărea.
Cum am pus roata pe forestier, drumul a început să urce bine încă de la primul metru. Forestierul a fost unul frumos, destul de accidentat așa încât traseul trebuia ales cu atenție pentru a evita diverși bolovani sau locuri unde se putea pierde aderența. Toată urcarea se putea face doar pe foaia mijlocie, dar eu la un moment dat am fost descurajat de o bucată dreaptă de câțiva zeci de metri și acolo i-am dat granny gear. Ăsta-i semn că trebuie să mai lucrez la căiță.
Ajunși sus, am găsit o casă ce părea locuită, dar nu era nimeni acasă, așa că am pus stăpânire pe micul foișor de lângă ea și am început să băgăm la ghiozdan, îmbiați și de priveliștea frumoasă de care aveam parte.
Înainte să începem coborârea ne-am întâlnit și cu niște localnici, cu care am reușit să mă înțeleg destul de bine în română. Ei spuneau că suntem ”cuscri” :) Eh, și a început coborârea. Nici nu ne-am dat drumul bine și Claudiu a și făcut un snake bite, dublu, urmat de încă o pană. Rezolvăm problemele și pornim din nou, ajungând cu bine la asfalt. De acolo iar coborâre, pe care Lulu face cunoștință cu mărăcinii de pe marginea drumului.
Cum am ajuns în Kladovo, am alimentat cu niște apă cu un aftertaste de sulf dintr-un robinet de lângă ”Bolniță” - spitalul lor - și apoi am mers să ne pozăm cu indicatorul Eurovelo 6 și să facem nițică plajă. La plecare am vizitat și ruinele unei fortărețe datând din secolul 16, un alt prilej pentru Claudiu să ia niște colții babei în roți, așa că a urmat o pauză pentru reparații la restaurantul dezafectat de lângă fortăreață. După ce s-au pus vreo 10 petece pe cameră, se pare că n-a ieșit pasența, așa că Dani a scos un briceago-ferăstrău minune cu care a lărgit gaura din jantă așa încât să încapă și camerele cu valvă de mașină. Problem solved și pornim cu greu împotriva vântului către mașinile care ne așteptau lângă Porțile de Fier.
Tura a însumat 50 km cu 3:30 ore de pedalat, iar track-ul pe bikemap îl aveți mai jos.
No comments:
Post a Comment