Pornirea a fost mai grea decât ieri, și abia pe la 1:30 am plecat la drum. Primii 15 km i-am făcut în viteză împreună cu Lulu, dar ajunși la prima ramificație am așteptat să ne regrupăm ca să nu ne rătăcim cumva. Aici ne-am întîlnit și cu niște oameni de-ai locului, care ne-au confirmat că traseul ales către vârf este bun, și de lai ei am aflat că de fapt se spune Svinécea Mare, nu cu accentul pe i cum îi ziceam eu. Dar este binecunoscut faptul că mai greșesc la accente, așa că nu e de mirare. Așteptând la ramificație, am numărat 5 camioane care coborau pline de cărbuni, fără să le mai pun pe cele două pe care le-am văzut până aici. Se pare că traficul explică de ce drumul era foarte plin de praf. De fapt eu n-am mai văzut atâta praf niciodată, nici măcar pe drumurile care duc la viile din Segarcea. Pe lângă praful care în unele locuri era mai mare de-o palmă, drumul era plin și de pietre medii ca dimensiune, ascuțite și bine fixate, care împreună cu roțile mele umflate la maxim de frica vreunui snake bite (nu mai aveam nicio cameră de rezervă) au contribuit la sporirea disconfortului.
Dar până la urmă toate-au fost bune și frumoase și am ajuns cu bine în vârf. Acolo am descoperit exploatările de cărbune, acestea fiind unele de suprafață, și am dat și de 2 belgieni care studiau ceva la un aparat conectat la niște sonde de-a lungul drumului.
Ca și în traseul de ieri, au fost tot 50 de km în 3:30 ore iar track-ul se regăsește mai jos.
No comments:
Post a Comment